Aşa ar putea arăta un BMW Seria 7 Sportback

Autor: Andrei Ştirbu 18 apr. 2014 Concepte auto

Sunt indicii din ce în ce mai clare că BMW va aduce la Salonul Auto de la Beijing un concept pentru Seria 9. Au anunţat-o chiar şi pe site-ul de presă internaţional – n-au menţionat „Seria 9” în comunicat, însă avem o bănuială că despre asta e vorba. Aşteptând curioşi marea apariţie din noaptea de Paşte, de la ora 01:00 noaptea, am dat peste randările Osmet Cevik, care şi-a imaginat un Seria 7 Sportback şi l-a transpus în digital aşa cum a ştiut el mai bine.

Urmând criteriile estetice caracteristice BMW, Osmet a creat ceva ce poate fi caracterizat foarte uşor ca „bestie”. Nici măcar nu trebuie să ştim ce motor o animă, pentru că arată incredibil de agresiv şi nemişcată. Osmet, îţi mulţumim că ne-ai clătit ochii cu un strop de design hardcore, însă trebuie să ştii că dacă ar apărea vreodată aşa ceva pe Pământ, copiilor le-ar fi frică să iasă din casă, iar bărbaţii s-ar putea să aibă probleme cu a-şi putea controla erec emoţiile. Iar proprietarii unor astfel de exemplare ar primi, cel mai probabil, amendă pentru expunere indecentă. În plus, ideea unui coupé în patru uşi Seria 7 este, cumva, mai enervantă chiar decât cei care continuă să se răzvrătească la auzul oximoronului „coupé în patru uşi”. 

Dragă internautule, eşti liber să-ţi dai cu părerea în legătură ceea ce vei vedea în pozele din galeria de mai sus. În funcţie de caz, menţionăm că imaginile s-ar putea să fie Not Safe For Work.

P. S.: nu răspundem pentru reacţiile fizice pe care s-ar putea să le experimentezi în timpul vizionării. 

Sursa: CVKDesign


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide